miercuri, 25 iulie 2012

Majoritatea caselor de vacanţă la vânzare au preţuri peste 100.000 euro. Topul judeţelor cu cele mai mari ieftiniri

Majoritatea caselor de vacanţă scoase la vânzare în zonele reprezentative pe acest segment au preţuri care depăşesc 100.000 euro, maximul fiind de 2,9 milioane euro pentru o vilă în comuna Domneşti, în condiţiile în care în acest an preţurile au evoluat diferit de la un judeţ la altul.
În Prahova au fost înregistrate cele mai mari reduceri de preţ, casele de vacanţă din acest judeţ fiind scoase la vânzare la preţuri cu 14,8% mai  mici decât anul trecut. Pe locul al doilea după procentul de scădere se află Constanţa, cu 9,7%. În Braşov casele de vacanţă s-au scumpit cu 13,3%, conform unei analize www.imobiliare.ro care a luat în calcul ofertele din cele mai reprezentative judeţe pe acest segment.
Majoritatea caselor de vacanţă la vânzare au preţuri peste 100.000 euro. Topul judeţelor cu cele mai mari ieftiniri (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)
Aproape 65% din case costă peste 100.000 de euro. Există, totuşi, şi numeroase opţiuni pentru bugete low-cost, 19,7% din anunţuri făcând referire la case de vacanţă cu un preţ de strigare mai mic sau egal cu 60.000 de euro, iar 15,4% din anunţuri se încadrează în intervalul 60.000-100.000 euro.
Piaţa locuinţelor secundare este bine reprezentată pe segmentul de vârf. Astfel, 21,4% din ofertă se încadrează în intervalul de preţ cuprins între 150.000 euro şi 250.000 euro, în 11,5% din cazuri preţurile variază între 250.000 euro şi 350.000 euro, pentru ca 14,8% din totalul ofertei să fie reprezentată de proprietăţi rezidenţiale al căror preţ depăşeşte 350.000 euro.
Cele mai multe oferte sunt în Constanţa (32%), Ilfov (21%), Braşov (12%), Prahova (10%), Argeş şi Hunedoara. În Ilfov, majoritatea caselor de vacanţă disponibile sunt situate în localităţi precum Snagov şi Corbeanca şi se înscriu în segmentul de top, la fel ca cele de pe Valea Prahovei. În Constanţa, dar şi în Braşov, oferta de locuinţe secundare este completată de apartamente noi, mai ieftine şi cu un cost de întreţinere mai mic.
Cea mai scumpă proprietate rezidenţială din acest segment scoasă la vânzare în acest moment pe imobiliare.ro este o vilă cu o suprafaţă utilă de 1.100 de metri pătraţi din Domneşti, Ilfov. Construită şi amenajată în anul 2001, proprietatea a fost considerată timp de mai mulţi ani ca fiind cea mai frumoasă proprietate rezidenţială din zona de sud-vest a Capitalei. Are 14 camere, 2 bucătării, 6 băi, 3 garaje, 7 locuri de parcare şi un teren de 10.900 metri pătraţi. Nu lipsesc jacuzzi-ul, sauna sau crama. Vila este scoasă la vânzare pentru 2,9 milioane de euro.
Locul al doilea în clasament este ocupat de o vilă cu două etaje plus mansardă şi o suprafaţă utilă de 600 de metri pătraţi din Sinaia, Prahova, situată pe drumul spre cota 1.400 şi scoasă la vânzare pentru 2,8 milioane de euro. Vila construită în 2007 are 12 camere, 8 balcoane, jacuzzi şi şemineu şi este una din cele mai confortabile şi luxoase proprietăţi noi din Sinaia, putând fi transformată într-un mic hotel.
Locul al treilea în top este ocupat de un conac din judeţul Arad, scos la vânzare de mai bine de un an. Preţul solicitat de proprietar este de 2 milioane de euro. Conacul este situat pe DN79 Arad-Oradea, la o distanţă de 28,3 kilometri de Arad. Conacul a fost construit la mijlocul secolului al XIX-lea de către baronul Urban Petru de Monyoro şi a fost renovat în 1994. Are o suprafaţă utilă de 640 metri pătraţi şi un teren de 11.800 metri pătraţi. Pe teren se află şi o piscină, iar în spatele conacului există o clădire nouă de 200 de metri pătraţi ce poate fi, de asemenea, amenajată ca spaţiu de locuit.
Lansat în ianuarie 2000, imobiliare.ro are peste 31.000 de vizitatori unici pe zi şi cuprinde una dintre cele mai mari baze de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel naţional.

Noi VALORI RECORD pentru euro şi dolar, pentru a treia zi consecutiv: 4,6397 lei/euro, respectiv 3,8343 lei/dolar

Presiunea pe leu continuă, în absenţa unei intervenţii vizibile din partea băncii centrale, astfel că referinţele BNR pentru euro şi dolar au urcat marţi la noi valori record, de 4,6397 lei/euro, respectiv 3,8343 lei/dolar.


În sesiunea precedentă s-au atins precedentele maxime istorice, de 4,6009 lei/euro şi respectiv 3,7999 lei/dolar.
Leul s-a depreciat abrupt în ultimele trei săptămâni, cu 4,2% la nivelul referinţei, doborând record după record. Percepţia jucătorilor a fost şi continuă să fie afectată de turbulenţele politice, care au avut ecouri internaţionale.
Cotaţia de referinţă de luni indică o scădere a leului cu 7,4% faţă de euro comparativ cu rata de schimb de la finele anului trecut. Ultima cotaţie din 2011 a fost de 4,3197 lei/euro.
Totodată, în raport cu dolarul, moneda naţională a pierdut 14,8% comparativ cu finele anului trecut, de la 3,3393 unităţi.
Pentru francul elveţian, cursul BNR a urcat de la 3,8314 lei/franc la 3,8630 lei/franc, reprezentând noul maxim pentru ultimele 11 luni. O rată oficială mai ridicată a fost înregistrată la 12 august 2011, când francul a fost cotat la 3,8926 lei.

Ponta: România a fost distrusă de Băsescu, un scorpion care i-a înţepat pe toţi ce i-au fost alături

Co-preşedintele USL Victor Ponta a afirmat, marţi seară, la mitingul de la Oradea, că "România a fost distrusă de Traian Băsescu, un scorpion care a înţepat şi i-a înţepat pe toţi cei care i-au fost alături", iar din 30 iulie trebuie să se muncească pentru a se reconstrui ţara.


Ponta a spus că Traian Băsescu i-a "pus" pe Boc şi pe cei de la PDL să taie salariile medicilor, pompierilor, profesorilor, poliţiştilor, iar USL, care a venit la guvernare de două luni şi jumătate, a început să dea oamenilor banii înapoi.
"El va spune tot timpul «Nu», dumneavoastră trebuie să spuneţi pe 29 iulie «Da» ca să dăm oamenilor înapoi ce le-a luat Băsescu", a afirmat Ponta, el reiterând acest mesaj la finalul criticilor aduse preşedintelui suspendat.
Potrivit lui Ponta, "Traian Băsescu a cerut Guvernului Boc să taie pensiile celor mai amărâţi pensionari".
"Băsescu a venit şi a distrus în doi ani 700.000 de locuri de muncă, a lăsat toţi tinerii absolvenţi ai acestei ţări să termine liceul sau facultatea direct şomeri (...) Băsescu şi cei ai lui din PDL au distrus toate firmele cinstite din această ţară, toate firmele care creau locuri de muncă, toate firmele care nu cotizau la PDL şi la campania lui Băsescu", a susţinut Ponta.
Conform sursei citate, "în trei luni de când Băsescu şi Blejnar nu mai căpuşează această ţară avem în plus la buget un miliard 200 de milioane, trebuie să înţelegeţi cât furau oamenii ăştia în fiecare lună de la dumneavoastră. Trebuie să spuneţi «Da» ca să îi scoatem de la furtul banilor publici".
Ponta a spus că în toată ţara şi în Transilvania sunt firme cinstite, firme mici, care au nevoie de măsura pe care Guvernul vrea să o aducă - de a nu plăti TVA decât la încasare, dar a susţinut şi că Băsescu şi Elena Udrea spuneau primăriilor că nu pot accesa fonduri europene decât "dacă sunt de la PDL".
"(...) Nu poate nici Bolojan la Oradea, niciun alt oraş decât dacă trece la PDL. Trebuie să dezvoltăm toate oraşele acestei ţări şi spuneţi Clujului că eu voi fi mai cinstit şi mai corect pentru Cluj decât a fost Boc, care era de acolo", a continuat Ponta.
El le-a spus participanţilor la miting că actuala guvernare a cerut să se redeschidă spitalele "pe care Traian Băsescu le-a închis", iar dacă românii vor spune "Da" în 29 iulie vor avea din nou spitale şi şcoli.
"Eu cred că România este o ţară bună, este o ţară bogată, care după opt ani, în următoarele patru zile îşi va reclădi viitorul şi va începe să fie din nou o ţară în care să putem să trăim normal, în care să nu trebuiască să fii al lui Băsescu sau al PDL ca să ai un loc de muncă, o afacere, o pensie, să duci copilul la şcoală şi părintele la spital... Asta e România pe care putem să o facem", a spus Ponta.
El a adăugat: "România a fost distrusă de Traian Băsescu, un scorpion care a înţepat şi i-a înţepat pe toţi cei care i-au fost alături, şi pe Petre Roman, şi pe Ciorbea, şi pe Tăriceanu, pe toată lumea".
Victor Ponta a afirmat că vrea să îi spună "mincinosului, laşului de Băsescu" faptul că "vara asta şi anul ăsta se poartă tricolorul României".
"Vara asta ne apărăm ţara pe care el cu Mihai Răzvan Ungureanu voiau să o vândă pe nimic, ca să primească bani mai departe de la cei care cumpărau ţara şi care ne cumpărau fiecare lucru care a mai rămas acestui popor (...) De pe 30 iulie trebuie să muncim împreună să reconstruim România distrusă de Traian Băsescu", a conchis Ponta.
Aproximativ 8.000 de persoane participă, marţi seară, la un miting organizat de USL la Oradea pentru demiterea lui Traian Băsescu, pe scena amplasată în zonă urcând şi liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu.

România pierde 3 milioane de euro pentru că vasele de croazieră nu pot circula pe Dunăre din cauza secetei

Seceta din ultima vreme a făcut ca nivelul Dunării pe teritoriul României să scadă schiar şi sub 2 metri, iar vasele de croazieră cu turişti străini nu mai pot circula până în Deltă, turoperatorii estimând că România va pierde astfel peste 3 milioane de euro dacă autorităţile nu draghează fluviul.





"Problema se pune în principal pe partea bulgară, între Turnu Măgurele şi Giurgiu, unde există un prag care se poate traversa foarte greu în momentul de faţă din cauza cotelor foarte mici, de aproximativ doi metri.Cei de la ministerul Transporturilor nu au ajuns la niciun rezultat cu bulgarii, care refuză să dragheze. Românii refuză şi ei, pentru că e obligaţia Bulgariei, şi toată lumea are de pierdut", a declarat agenţiei MEDIAFAX Gheorghe Mărginean, proprietarul agenţiei Karpaten Turism, care acoperă peste 80% din serviciile la sol adresate turiştilor care vin în croazieră pe Dunăre în România.
Mărginean estimează că în cel mult o săptămână, după prognoza meteo şi a cotelor apelor Dunării, navele cu turişti nu vor mai putea ajunge în Deltă.
El mai spune că soluţiile găsite în anul trecut au fost să se oprească navele la Turnu Măgurele, la Calafat sau la Turnu Severin, şi de acolo să fie preluaţi turiştii cu autocarele către Deltă.
"Vor fi costuri suplimentare, care trebuie suportate de turoperatori. Anul trecut au fost probleme similare din septembrie şi s-au anulat peste 70 de croaziere. Am improvizat unele croaziere, transportându-i cu autocarul până la Bucureşti, bineînţeles, toate cu reclamaţii, pentru că una e să ai confortul de pe nava de croazieră, alta e să vii cu autocarul. Dar multe croaziere s-au anulat", a mai spus el.
Doar Karpaten mai are de realizat, între 1 august şi începutul luni noiembrie, 304 croaziere până în Deltă, fiecare cu câte 135-150 de turişti, deci minim sunt 41.000 de persoane care ar trebui să ajungă anul acesta pe croaziere până în Deltă. În afară de acestea, alte 60 de nave din portofoliul altor companii urmează să ajungă în Deltă.
"Calculat valoric, ar însemna peste trei milioane de euro, venituri care ar fi încasate de agenţiile de turism din România, care se ocupă de excursiile facultative, de căpitănii, care încasează taxe, de staţiile portuare, care au taxe de pasageri, şi de firmele de transport, pentru autocare. Aceşti bani se vor pierde dacă Dunărea nu va fi dragată. Fiecare dintre aceşti turişti stă cam trei zile în România şi are o zi tur de Bucureşti, o altă zi tur de Constanţa şi o altă zi tur de Deltă", a mai spus Mărginean, care precizează că agenţia Karpaten are programate în acest an croaziere pe Dunăre cu 117.000 de turişti.
Majoritatea turiştilor (80%) sunt germani, iar în jur de 10-15% vin din SUA. Cele mai multe croaziere încep la Passau (Germania), dar mai sunt şi unele de la Budapesta.
"Cele mai multe pleacă de la Passau, traversează Austria, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Serbia şi se împotmolesc la noi. Un turist străin plăteşte pentru o croazieră cel puţin 80 de euro pe zi, cu pensiune completă. Asta înseamnă nave de trei stele, pentru că cele de cinci stele sunt mult mai scumpe. Media de vârstă pe navele de croazieră fluviale variază de la 65 de ani până pe la 80 de ani. Ei dorm pe navă şi în fiecare zi fac excursii opţionale, dar noaptea se întorc", a adăugat reprezentantul Karpaten.
Şi Mircea Vladu, directorul agenţiei Prestige Tours, specializată în organizarea de vacanţe în România pentru turiştii străini, susţine că singura soluţie este dragarea Dunării.
"Chiar şi la cote normale ale apelor Dunării avem de multe ori probleme, cu atât mai mult acum, când e secetă. Deci dragarea este obligatorie pentru ca navele să poată circula pe Dunăre. Sunt anumite locuri pe unde navele nu pot trece, chiar dacă au pescajul de numai doi metri", a spus Vladu.
El a afirmat că din cauza acestor probleme, armatorii şi turoperatorii de croaziere străini sunt şi mai puţin încântaţi să ajungă în România, unde oricum sunt puţine facilităţi şi oportunităţi de turism pe cursul Dunării, exceptând Delta.
"Turiştii vin din Germania şi au vizitat în drumul lor Bratislava, Viena sau Budapesta, şi au 2-3 excursii opţionale pe zi, pe când de la Belgrad până la Giurgiu navighează două zile şi două nopţi fără oprire, neavând ce să vadă. Agenţiile trăiesc mai mult din excursiile opţionale, şi nu poţi face asemenea excursii oprind la Calafat sau Turnu Măgurele. Pe viitor se vor reduce din ce în ce mai mult excursiile până în România, pentru că nu oferim condiţii normale", a adăugat Mircea Vladu.
El a exemplificat că în momentul de faţă navele, din cauza apei mici, nu mai pot acosta la Cernavodă, şi opresc cu turiştii străini în Feteşti. Primul dezavantaj pentru turoperatori sunt costurile de transport cu autocarul pentru turiştii care au vizite în zona Constanţei.
"Se pierd excursii la sol, se pierd rezervări la hoteluri, pentru că mulţi turişti mai rămân o noapte-două în Bucureşti înainte sau după croazieră, şi toţi cei care vin stau în hoteluri de cinci stele. Pierd turoperatorii, pierd hotelurile şi pierde şi statul, iar în total, dacă luăm în calcul toate serviciile, este vorba de mai multe milioane de euro", a completat Vladu.